Experienta noastra in Seychelles - zbor, vreme, cazare, mancare

Experienta noastra in Seychelles - zbor, vreme, cazare, mancare
Dragi prieteni,

A venit momentul sa va impartasesc minunata noastra vacanta in paradis, in Insulele Seychelles. Ca in toate vacantele din ultimii aproape 4 ani si aici, am mers cu Sofia (fetita noastra).
Vacanta nu a fost una planificata cu mult inainte, stiam ca ne dorim sa mergem in Octombrie intr-o vacanta exotica, dar nu stiam unde. Am avut pe lista diferite destinatii precum: Zanzibar (din nou Zanzibar pentru ca ne-a placut foarte mult), Maldive (vremea buna dar ideea de a sta intr-un resort si a da sute de dolari pe noapte, ne-a descurajat), Filipine (desi era in topul preferatelor, am avut ceva emotii din cauza vremii, nu era chiar cea mai buna vreme), Kenya (am fost tematori din cauza situatiei de acolo), Sri Lanka ( destinatia anului 2022 era pentru mine, dar am amanat-o pentru 2023 tot din cauza situatiei instabile prin care trece tara).

Eram cu 10 zile inainte de plecare si trebuia sa luam o decizie, oscilam intre Zanzibar si Filipine – Bohol, cand am mai aruncat inca o data ochii pe harta Africii si acolo am vazut Seychelles. Am inceput sa cautam bilete, sa citim despre destinatie, pe masura ce citeam, ne indragosteam tot mai mult de aceasta locatie. In dimineata imediat urmatoare ne-am decis si am luat bilelete pentru aceasta noua aventura.

Vacanta in Seychelles a fost pur si simplu minunata, de vis, o combinatie intre vegetatie luxurianta si plajele minunate, astfel a ajuns pe primul loc in topul nostru. Avem ceva vacante exotice la active, dar a depasit: Thailanda, Costa Rica, Panama, Cambodgia, Zanzibar, Madeira, Tenerife, Sardinia etc.
Arhipelagul Seychelles este format din 115 insule, dintre care cele mai cunoscute sunt Mahe (capitala arhipelagului), La Digue si Praslin. Am stat 10 zile intregi si ne-am dorit sa descoperim si sa ne bucuram de peisajele minunate, asa ca ne-am impartit vacanta intre cele mai faimoase 3 insule din Arhipelag.

ZBOR
Pentru a ajunge in Seychelles a fost o intreaga aventura. Am cautat zboruri decente la pret dar care sa nu fie nici foarte lungi, tocmai pentru a nu ne epuiza foarte mult, asa ca am ales urmatoarea varianta:
- Am plecat din Romania cu Wizz Air cu destinatia Dubai, unde am stat o noapte si ziua urmatoare
- Am pornit din Dubai cu Air India cu destinatia Mumbai, unde am stat o noapte si ziua urmatoare, astfel am avut parte de prima noastra experienta in India
- Am pornit din Mumbai cu Sri Lanka Airlines cu destinatia Seychelles, dar am avut escala in Sri Lanka, foarte placut impresionati am fost de Sri Lanka Airlines
Astfel, dupa 3 zile, 4 zboruri si 4 tari, am ajuns in minunata insula Mahe, capitala Seychelles.
La intoarcere a fost mult mai usor, am zburat direct din Seychelles cu Emirates pana in Dubai si apoi din Dubai cu Wizz Air in Romania. Varianta asta a fost perfecta, ne-ar fi placut sa o alegem si la dus (Dubai -Seychelles) dar din pacate era foarte scumpa.

Daca va intrebati cum am rezistat zborurilor cu Sofia, nu a fost deloc complicat, a fost ok pentru ca zborurile nu au fost foarte lungi, iar ea este un copil adaptabil care a facut fata cu brio aventurii puse la cale de parintii ei.
Ca de obicei am avut carti de povesti cu noi, carti cu abtibilduri, carti de colorat, tocmai ca sa ii facem experienta zborului mult mai facila. In plus, am luat cu noi de acasa, gustari sanatoase, nutritive si fara zahar de aici.

CONDITII DE INTRARE
De cand cu Covid-ul informatiile furnizate de site-ul MAE sunt esentiale, pentru Seychelles a fost nevoie sa completam o aplicatie online pentru a ne permite intrarea in tara. In cadrul aplicatiei pe langa detaliile personale (pasaport, selfie), ne-au cerut detalii ale tuturor cazarilor din timpul sederii, asigurarile de calatorie, biletele de avion si la final a fost nevoie sa platim o taxa. Am primit formularul de aprobare dupa aproximativ 24 ore.
Nu sunt necesare vaccinuri speciale pentru a permite intrarea in tara.

VREME
Vremea este buna in Seychelles pe tot parcursul anului, soarele straluceste iar plantele sunt de o culoare verde, incredibila.
Noi am mers in octombrie si vremea a fost perfecta, nu a fost foarte cald si ploile au fost sporadice. Singura zi ploioasa pe care am prins-o a fost in Praslin, cand ,intr-o anumita parte a insulei ploua dar in cealalata era soare. Referitor la apa oceanului, a fost si ea perfecta, ne-am balacit si bucurat de minunatele plaje ale insulei.
Din punct de vedere turisti, nu ne-am lovit de aglomeratie, au atat de multe plaje incat fiecare isi alege propriul itinerariu pentru a se bucura de frumusetea peisajului.


CAZARE
Pentru ca ne-am dorit sa descoperim cat mai mult din frumusetea insulelor, am avut 3 cazari, cate una pe fiecare insula, dupa cum urmeaza:
1. In primele zile am decis sa stam in Mahe, acolo am stat in cea mai frumoasa cazare din Seychelles, locatia superba si gazdele foarte prietenoase, mai multe detalii in articolul dedicat insulei Mahe.
2. Apoi am mers in La Digue, insula care pentru mine este cea mai frumoasa insula din intreg arhipelagul, aici am avut sentimentul de libertate, “pura vida”, in La Digue se circula in proportie de 99% cu bicicleta, a fost perfect pentru noi. Aici am stat intr-un studio la 7 min de port, spatios si curat.
3. Ultimele zile le-am petrecut in Praslin, cazarea nu a fost spectaculoasa dar gazdele au fost si ele foarte prietenoase.

Referitor la cazarile noastre, in primul rand le-am rezervat cu foarte putin timp inainte. Rezarvarile de cazare le-am facut cu 7-9 zile inainte de a pleca, asa ca am avut mai putine optiuni, iar preturile cu siguranta au fost mai mari decat daca am fi facut rezervarile cu mai mult timp inainte. In Seychelles o sa gasiti resorturi super luxoase care sunt incredibil de frumoase dar si cazari de tip budget friendly (budget in Seychelles inseamna 80-100 USD pe noapte pentru un studio cu chicineta).
Multe din cazarile din Seychelles sunt de tip studio cu chicineta pentru a oferi posibilitatea turistilor de selfcatering, asa am ales si noi pentru a fi cat mai independenti din punct de vedere al mancarii, sa avem acces la un frigider si aragaz si sa ne gatim noi cand ne dorim.


MANCARE
Ca abordare, noi in fiecare vacanta incercam sa avem o alimentatie cat mai sanatoasa, asa cum facem si cand suntem acasa. Pentru a putea face acest lucru sunt cativa pasi pe care ii parcurgem:
1. Proviziile de acasa, mereu luam cu noi provizii, de la superalimente, la tot felul de seminte si gustari fara zahar. E foarte greu sa gasesti gustari fara zahar, majoritatea au foarte mult zahar si in plus, au tot felul de ingrediente greu de citit. Cand am pregatit bagajul pentru aventura noastra Dubai- India - Seychelles m-am inspirit din ce am scris aici: Provizii pentru vacanta cu un copilas .
2. Sa gasim cea mai la indemana piata/supermarket de unde putem cumpara fructe si legume.
Din pacate asteptarile noastre cu fructele si legume nu au fost indeplinite, ne asteptam ca ajungand pe o insula din Africa, ce se afla foarte aproape de Zanzibar, sa ne bucuram de aceeasi bogatie de fructe si legume. Nu a fost asa, mango-ul nu era inca copt, pepenele rosu nu avea gust, ananasul lipsea cu desavarsire. In schimb ne-am bucurat de nuci de cocos pe saturate, papaya, jackfruit. Am gasit si alte fructe dar importate din Egipt: mere, portocale etc. In plus nici preturile fructelor nu pot fi comparate cu cele din Zanzibar, sunt mult mai mari. Sa gasim fructe a fost in primele zile o vanatoare, ne asteptam sa fie la fiecare pas cate o taraba cu fructe, dar nu a fost asa, iar atunci cand le gaseam cumparam ca sa ne putem bucura de ele mai multe zile.
In supermarketuri au multe produse occidentale, pline de zahar si aditivi, dar am reusit sa selectam si sa ne luam ce am avut nevoie.
3. Sa avem o bucatarie/chicineta si un frigider. Ne descurcam si doar cu cateva tacamuri si farfurii pe care le cerem de la cazare, in cazul in care locatia nu are bucatatie/chicineta, insa existenta frigiderului este foarte importanta.
Avand toate astea, cream premisele de a ne pregati ceea ce avem nevoie.

In Seychelles mancarea specifica este cea creola, in care se mananca mult peste proaspat cu orez, linte rosie si diferite salate sau sosuri.
Au numeroase restaurante dar si takeaways. Ce am observat este ca iti puteai cumpara mancarea de la restaurant si sa mananci in alta partea, asa pretul era mai mic. Majoritatea cazarilor ofera varianta de a pregati pentru gazde micul dejun, pranzul sau cina, la cerere.

TRANSPORT
In Mahe si Praslin exista atat varianta de a inchiria masina cat si de a merge cu transportul public.
In Mahe ne-am inchiriat masina si totul a mers foarte bine, am reusit sa ne deplasam rapid si fara probleme pe toata insula. Insula Mahe este si cea mai mare insula, fiind si capitala arhipelagului.
In Praslin, din pacate, nu am gasit sa inchiriem masina pentru tot sejurul, totul era full, am sunat si scris la cateva zeci de numere, am reusit sa inchiriem o masina pentru o singura zi. Praslin nu este la fel de mare precum Mahe, dar pentru deplasare ai nevoie de masina sau sa apelezi la transportul in comun. Aici am folosit si transportul in comun, care a fost o experienta, am stat aproape o ora sa asteptam un autobuz (insa timpul a trecut repede pentru ca am socializat cu un cuplu de austrieci). Autobuzele merg repede, dar nu sunt foarte multe si din pacate nu se tin de program.
In La Digue nu am avut nevoie de masina, ne-am inchiriat biciclete (una din ele cu scaunel de copil) pentru toata perioada petrecuta pe insula, si a fost minunat.

TELEFON/INTERNET
Cand plecam in tari din afara Europei avem obiceiul sa ne luam o cartela locala cu internet, pe care o punem intr-un router wireless la care ne conectam prin wifi, asa am facut si in Seychelles. Noi ne-am luat o cartela locala din aeroport, pretul destul de mare comparativ cu preturile din Romania, dar dorindu-ne sa avem internet peste tot, ne-am asumat. In plus, la cazare am avut mereu wifi si a functionat foarte bine.

Aici inchei prima parte a aventurii noastre in Seychelles, in curand revin si cu detalii despre experientele noastre pe fiecare din cele 3 insule.
Pana atunci, daca ti-a placut articolul, iti recomand sa citesti si Experienta noastra din Tenerife.
 

Compara produse

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!